Articolul acesta vorbeste despre momentele mai putin placute ale vietii noastre, in care suntem mai putin “veseli, optimisti si pozitivi”. Despre momentele noastre de disperare. Iar pentru a descrie aceste stari cred ca definitia etimologica este cea mai puternica: “suferinta fara sens”…

Uneori avem sentimentul ca am pierdut totul si nu ne mai regasim. Ca nimic din ceea ce ni se intampla nu are sens. Ne simtim victime ale unei existente pe care judecata noastra umana o percepe ca fiind “nedreapta”. Ca viata e cruda si arunca in noi cu suferinte ce par a nu avea sfarsit…

Si in acele momente apare intrebare: Cum putem merge mai departe?

Cred ca o cale de a merge mai departe este de a ne mentine credinta in sensul nostru personal (scopul vietii, menirea noastra, misiunea personala). A avea o misiune personala si o cunoastere profunda a valorilor noastre ne ofera o “busola interioara” cu care putem naviga chiar si in “ape mai involburate”.

Misiunea personala ne ofera puterea de a vedea dincolo de “lungul nasului” (de momentul prezent) intr-o situatie de criza. Si chiar daca avem senzatia ca ne afundam din ce in ce mai rau, ne ramane credinta si speranta ca putem depasi acele momente. Oricat de coplesitoare ar fi starea de disperare, stim ca suntem mult mai mult decat acea stare. Pentru ca, oricat de greu ne-ar fi la un moment dat, avem altceva mult mai important de facut pe Pamant.

Pentru a merge mai departe este necesar sa ne dezvoltam ceea ce psihologii numesc “capacitatea de continere” a starilor. Pastrand analogia cu calatoria, continerea poate fi privita ca puterea de a lua in rucsac toate starile dificile si a le “duce in spate” pentru un timp. De a ne putea accepta pe noi in momentele in care suntem tristi, dezamagiti, furiosi, frustrati, nelinistiti, ingrijorati.

Consider esential sa ne dam voie sa traim acele stari (sa le simtim greutatea si apasarea) pentru o vreme, pentru ca apoi sa le lasam incet-incet in urma. Oricat de greu ar fi, ne ajuta sa stim ca o stare vine si trece si depinde de noi sa nu ne “agatam” de ea.

Viktor Frankl, psihiatru supravietuitor al lagarelor naziste, sustine ca “piatra de incercare” a suferintei poate fi chiar modul in care trecem prin suferinta. Astfel, daca nu vedem niciun alt sens la suferinta, poate ca sensul este tocmai dat de modul in care trecem prin suferinta. Iar suferinta este deseori singura cale prin care alegem sa invatam cu adevarat…

Se spune ca “durerea este inevitabila, suferinta este optionala”. Si aici apare responsabilitatea fiecaruia de a ne cladi acel “spatiu interior” care sa ne ajute sa (ne) gestionam in momentele dificile.

* articol aparut si pe portalul de dezvoltare personala www.empower.ro