Revolutie sau Evolutie?

Revolutie sau Evolutie

Am crezut mult timp in revolutii. Am crezut in schimbarea totala, entuziasta, in care totul renaste. Am crezut in entuziasm (in greaca, traducerea pentru “zeul interior”).

Dar am vazut cat e de dificil si cat de nerealist. Si cate energie, iluzie si speranta se pierd asa!

Dar lingvistica mi-a spulberat nedumerirea, lamurind inca o data sensul ascuns al cuvintelor.

.

Cuvantul revolutie provine din latina (revolutio) si inseamna “schimbare de sens”. Iar in astronomie, de pilda, indica timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbita. Astfel revolutia, este o miscare circulara inchisa, in care in final, poate pentru ca socul este prea mare, revenim la punctul initial.

Acum cred mai degraba in evolutie. Tot din latina, termenul evoluţie desemnează in biologie fenomenul prin care caractere noi, utile speciei, apărute la un individ şi transmise descendenţilor acestuia ajung să fie adoptate de o populaţie – teoria evolutionista.

Evoluand, speciile fac schimbari aparent minore si relativ lente prin care se adapteaza la mediu. Diferenta este ca aici nu mai exista miscarea de intoarcere, de exemplu un amfibian nu se mai poate intoarce la o existenta strict acvatica. In plus, pe langa energie interioara exista interferente si schimburi cu mediul inconjurator.

Acum cred in schimbarile graduale, in evolutii. Cred in pasii mici si in abordarile strategice. Cred ca este important sa avem atat forta interioara dar si mediul propice evolutiei. Cred in schimbarea este perseverenta unei serii de pasi mici! Sau … multe, multe, picaturi chinezesti!

Facebook
Twitter
LinkedIn